marți, 21 septembrie 2010

Crăciuneştii , din tată-n fiu

Centralul din Bănie mi-a amintit de vremurile de altă dat’ când mergeam la Craiova cu Adrian Păunescu să vedem cum ia Ştiinţa - pe atunci egală cu neputinţa - bătaie de la Steaua; mai apoi, cum Maxima altoia mai tot ; sau, giuleşti-olteanul care sunt, să văd cum ne furară oltenii mireasa şi-o dădură-n Ghencea. Atunci, preşedintele lor era Crăciunescu. Vineri , parcă o subconştiinţă a sa, transferată fiului Teo, a încercat să repare apăsarea familiei. Mai bine nu încerca: a ratat urât. Ioane, să nu-l scuzi pe Teo, că pici în sindromul Lucescu-Sr., care-şi apără băiatul - om mare, tată de familie, selecţioner de naţională - chiar şi când nu-i cazul, sărind aiurea la gâtul oricui se apropie de el, ca o căţea lehuză. Teo a comis-o, s-a pripit să deie galben lui Herea. Herea!, du-te , tată, la biserică: acatist, spovedanie, prea se ţin de tine belele. Realizând gafa, Teo a dat un apoi penalti ceferiştilor bucureşteni . Pe care eu, în locul lui Marius Constantin, l-aş fi executat pe mirişte. Dar, dacă cugeţi bine, după o eliminare nedreaptă, poţi să dai şi tu un gol strâmb. Notabile, după o astfel de remiză, sunt: 1. revenirea juveţilor pe un stadion care frisona cândva mari echipe ale Europei; şi, 2. dezamăgirea că Rapid, cu o echipă completă, nu a dat ce se aştepta. Credeam că Herea, Zburlea, reveniţi , Cassio resuscitat, vor mânca norii juveţini. Kakka-makka!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu